Acu zece minute suna cineva la usa. Deschid. Doi papagali de la politia locala.
Că cica buna seara, că cică au un “special delivery” un proces verbal pentru domnu X-ulescu şi că cică mă întreabă dacă locuieşte aici. Le zic că io’s la care ăl mai mic de statură dintre ei, începe să-mi recite din proces cu o voce de parcă mă întreba. Carevasăzică în data de nu stiu cât, plutonierul Căpşună mi-a văzut maşina parcată undeva pe un spaţiu verde (să mori de râs nu alta, spaţiu verde- iarna). Io le zic că nu-mi amintesc aşa ceva la care tot ăla micu îmi citeşte din procesul verbal cum că ar fi şi o fotografie la dosar. Le zic să mi-o arate. La care îmi zice celălalt că dacă vreau să o văd să fac contestaţie la Procesul Verbal. La care eu le zic că care proces verbal că io pe ăla care îl are el în mână nu-l primesc. La care ei îmi zice că aşa e legea. La care eu le zic să-şi vadă de treabă că io nu-l primesc şi gata.
La care, ăla micu, şmecher că el e citit şi ştie legile, zice “Nu e nimic, dacă nu îl primiţi există şi cealaltă metodă de comunicare, afişarea”. La care eu zic, “Bine” şi mă pregătesc să le zic, pa. La care zice celălalt: “O să vi-l afişăm aici pe uşă”. La care fireşte mă enervez după care mă calmez şi le explic că uşa mea este proprietatea mea privată şi nu le permit să afişeze nimic pe ea. La care zice, tot ăla, nu-i nimic îl afişăm pe peretele de lângă uşă. Îii explic că şi ăla e proprietatea mea şi îi conving să plece.
După vreo 10 minute cobor până jos la magazin. Surpriză!!! Dobitocii lipiseră procesul verbal CU TOATE DATELE MELE PERSONALE (CNP, serie si numar de buletin, etc.) pe uşa de la intrare.
Notele juriului vă rog.